Qualia – saltul de la materie la informaţie

© Corneliu Ion Donoiu

Qualia – saltul de la materie la informaţie

Nici o parte a acestui text nu poate fi copiat fără acordul autorului.

 

 

 

 

Abstract

 

La baza acestui demers stă separarea drastică – din perspectivă metafizică – a Lumii în două părţi fundamental diferite: Lumea Obiectivă (LO) şi Lumea Subiectivă (LS).

  • LO – alcătuită din materie
  • LS – alcătuită din informaţie; informaţia constă în enunţuri şi are trei componente de bază: senzaţia (quale), enunţul şi semnificaţia.

 

Postulat: „LO nu vede şi nu se vede, în timp ce LS vede şi se vede”.

 

Termenul de a vedea trebuie înţeles – într-o primă instanţă – în termeni epistemici: de a cunoaşte sau de a se cunoaşte. Cel mai corect termen ar fi percepe – vederea propriu-zisă fiind doar un mod de a percepe Lumea – dar acest termen nu dă seamă de actul cunoaşterii şi (re)construcţiei LO – act realizat prin vedere – şi exact aceste aspecte sunt cele mai relevante.

 

Aşadar, LO nu vede şi nu se vede, este lumea materială inertă care există şi se petrece de la sine, fără scop, intenţie sau conştiinţa acestor fapte.

Pe de altă parte, Subiecţii aparţin LS, ei văd LO şi se văd şi pe sine, dar este esenţial faptul că ei nu văd direct LO, ci proiecţia acesteia pe ceea ce voi numi generic retinna[1], rezultatul imediat al actului vederii fiind informaţia primară [2].

 

Actul vederii este actul cuprinderii şi modelării – similar unei reconstrucţii – a LO prin observaţie şi prin cuprinderea observaţiei în enunţuri. Această (re)construcţie se face în spaţiul LS, mai precis în mintea unui subiect, rezultând o copie mai mult sau mai puţin fidelă a LO pe care am numit-o Lume Obiectivă Postulată Individual (LOPI). Pe parcursul lucrării încerc să dovedesc că, în ciuda certitudinii suficiente cu care individul stabileşte o relaţie de identitate între LOPI şi LO „originală”, această identitate este iluzorie[3].

 

În spaţiul LS[4], alături de copia virtuală a LO, îşi au loc – fără a intra în conflict – şi alte lumi: lumea imaginaţiei, a matematicii, a credinţelor. Tot aici sălăşuiesc laolaltă Sinele şi precum şi imaginea sa.

 

Elementul central al sistemului este quale, atomul constructor al întregii LS şi totodată element central al cunoaşterii şi al motivaţiei. Importanţa qualia creşte odată cu conştientizarea acestora când dimensiunea primar-cognitivă şi cea socio-culturală a qualia devin concurente.

 

Limbajul, semnificaţia, mintea, valorile, motivaţia, adevărul – toate aceste concepte pot fi reformulate în termeni de qualia, relevând mecanismele coerente şi fiabile a unui sistem filosofic nou, care îşi propune o schimbare de paradigmă radicală.

 

Cunoaşterea ştiinţifică galopează înainte având atuul experimentului ca metodă consistenţă de sincronizare între lumea postulată ştiinţific şi LO, în timp ce cunoaşterea comună şi mai ales cea a Sinelui aproape că se descompune din incapacitatea de a ne elibera de tirania motivaţională a qualia.

 

Meta-etica este şi ea aparent blocată între imposibilitatea de a formula un criteriu etic coerent şi cea de a identifica o categorie de subiecţi capabili de a aplica imparţial acel criteriu.

 

M-aş simţi deosebit de onorat pentru orice efort de a aprofunda ideile expuse în această lucrare şi mai ales de a reacţiona vis a vis de ele.

 

 

 

 

1. Lumea Materială – LO.

 

  1. LO nu este accesibilă decât din perspectivă metafizică.[5]
  2. LO este o lume care „nu vede” şi care „nu se vede”.
  3. LO este un trinom inseparabil şi ireductibil {Existenţă, Fapt, Lege}; acestea survin şi dispar împreună[6].
  4. LO este o lume a Faptelor.
  5. Temeiul Faptelor este Legea; nu există fapte în afara legii.
  6. Legea emerge din Existenţă.
  7. Existenţa este un Fapt[7].
  8. Existenţa ca fapt nu poate fi nici definită, nici demonstrată şi nici negată, iar noţiunea de adevăr este superfluă în LO.
  9. Existenţa susţine şi conţine Spaţiul; Spaţiul se constituie într-o resursă inepuizabilă a Existenţei din care emerge.
  10. Faptul şi Legea susţin şi conţin Timpul care se constituie într-o resursă inepuizabilă pentru petrecerea faptelor ca manifestare a Legităţii[8].
  11. Delimitarea unui sub-fapt ca parte al Faptului nu are sens decât în LS. Din considerente practice legate de evitarea unor confuzii cu înţelesul uzual al conceptului fapt, voi referi un astfel de sub-fapt cu termenul: fapt de ordinul I [9].
  12. Prezentul în LO este o noţiune superfluă[10]. Consecinţe:
    1. Faptul nu are început sau sfârşit.
    2. Faptul este unic, nu există fapte ca parte a Faptului.
    3. Orice eşantion din Fapt conţine toate faptele precedente, dar şi pe cele viitoare, identificându-se cu Faptul însuşi[11].
  13. LO nu are nici un scop.
  14. Într-un sens metaforic am putea considera că scopul LO este Făptuirea Legii sau petrecerea Faptului.

 

 

2. Lumea Subiectivă – LS.

 

  1. Subiectul îşi creează o copie a LO, valabilă în integralitatea sa doar pentru sine, pe care am numit-o LOPI[12].
  2. Din punct de vedere epistemic subiecţii identifică LOPI cu LO utilizând pentru aceasta atribute de tipul adevăratcert etc.
  3. LOPI nu poate cuprinde LO în întregul său, de aceea o structurează în părţi cu caracter unitar (entităţi sau obiecte) pe care le consideră semnificative din punct de vedere epistemic şi cărora le atribuie proprietăţi rezultate din felul în care le percepe (what is).
  4. LOPI nu poate cuprinde Faptul în întregul său de aceea îl structurează în acte cu caracter unitar, pe care le consideră semnificative din punct de vedere epistemic, pe care le sincronizează pe o scară a timpului şi între care construieşte relaţii de cauzalitate (how to).
  5. LS are o structură proprie cumva similară LO pe care se întemeiază.
    1. Existenţa LS survine odată cu experimentarea senzaţiilor[13].
    2. Petrecerea LS se face prin formularea de enunţuri[14].
    3. Enunţurile se formulează după regulile unei Gramatici[15].
  6. Enunţurile pot fi intra-subiective şi extra-subiective[16].
  7. Enunţurile extra-subiective pot fi voluntare sau involuntare.
  8. Mulţimea enunţurilor voluntare extra-subiective alcătuiesc Lumea Inter-Subiectivă (LIS).
  9. Mulţimea enunţurilor intra-subiective alcătuiesc cunoştinţele subiectului.
  10. Suma tuturor enunţurilor alcătuieşte LS.
  11. Subiectul îşi creează o copie a LS, valabilă în integralitatea sa doar pentru sine, pe care am numit-o LSPI[17].
  12. Din punct de vedere epistemic subiecţii identifică LSPI cu LS[18].
  13. Totalitatea LOPI şi LSPI, plus LIS alcătuiesc LS[19].

 

 

Fundamentele Lumii Subiective.

 

  1. Qualia[20] – Q
    1. Q sunt elementul primordial al LS.
    2. Q sunt private; ele nu pot fi descrise prin nimic şi totul poate fi descris (numai) prin ele.
    3. Potenţialul de a experimenta Q este înnăscut; de asemenea sunt înnăscute şi funcţiile primare de prelucrare şi gestionare a Q.
    4. Este rezonabil să admitem că toţi indivizii unei specii experimentează similar instanţele-Q[21].
    5. Tipurile de Q şi instanţele lor sunt predefinite pentru toţi indivizii unei specii[22].
    6. Q sunt un trinom {Senzaţie, Copie, Reţea emergentă}.
      1. Senzaţia este o instanţă a unei experienţe a actului vederii[23].
      2. După experimentarea unei Q, se creează o copie a acesteia[24].
      3. Mulţimea acestor copii constituie vocabularul LOT[25].
      4. Copiile pot fi cuprinse în enunţuri sau referite prin enunţuri[26].
      5. Reţeaua emergentă reprezintă toate legăturile de tip cognitiv stabilite cu o copie a unei Q[27] (adică toate legăturile conexe acelei copii).
    7. Experimentarea unei senzaţii reprezintă însuşi actul vederii; rezultă că Q au rolul de constructori ai LS.
    8. Q se pot clasifica după natura sau obiectul vederii:
      1. După partea Lumii pe care o vede.
        1. LO – de exemplu cele cinci simţuri.
        2. Corpul ca parte specială a LO – foame, durere…
        3. Sinele – emoţiile primare: bucurie, teamă[28]
      2.  Q primare şi Q conexe[29].
      3.  Q rezultate din proprietăţi[30] sau din acte[31].
    9. Din mulţimea de Q, unele sunt remarcabile datorită importanţei lor în mecanismul LS:
      1. Quale spaţială – face posibilă percepţia spaţiului, care dă sens noţiunilor ca: aproape, înaintea, lângă, la stânga, poziţie/locaţie/coordonate etc.
      2. Quale temporală – face posibilă percepţia timpului, care dă sens noţiunilor ca: dată, durată, repede, simultan, după etc.
      3. Plăcerea şi, implicit, neplăcerea[32].
        1. O formă particulară de neplăcere este durerea fizică.
      4. Există Q condiţionate de perspectiva Conştientului asupra Lumii[33].
    10. Funcţii primare asociate Q[34]: agregarea Q[35], identificarea primară[36], formularea de enunţuri primare compatibile LOT[37].
    11. Q au două valenţe: cognitivă şi motivaţională[38] (cu implicaţii majore în enunţarea scopurilor).

 

 

  1. LOT – Language of Thoughts

 

  1. Orice limbaj este în principal[39] o metodă de a (re)construi în minte orice structură descriptibilă prin Lexic (Vocabular), în limita acestuia şi sub restricţia Gramaticii.
    1. Corolar: Orice Enunţ, formulat în orice Limbaj, va re-construi o realitate internă şi nu realitatea externă pe care, eventual, o referă.
  2. Ca orice limbaj şi LOT are la bază un vocabular şi un set de reguli de formare.
  3. Vocabularul LOT este format din: mulţimea instanţelor-Q şi din mulţimea relaţiilor posibile între aceste instanţe[40].
  4. Regulile de formare sunt implicite (consecinţă a aliniatului precedent): Q nu pot fi relaţionate decât prin relaţii compatibile şi nu sunt spontane ci experimentate prin interacţiunea subiectului cu Lumea[41].

 

  1. LN – Limbajul Natural
    1. LN este atât o metodă de a reconstrui/traduce la nivelul Conştientului gândurile (enunţurile LOT) cât şi un mijloc de comunicare a acestora[42].
    2. Pentru a (re)construi eficient LO în minte se folosesc limbaje formale specializate.
    3. Ca orice limbaj şi LN are la bază un vocabular şi un set de reguli de formare[43].
    4. Regulile de formare asigură pe de o parte o cât mai bună compatibilitate cu gramatica LOT, iar pe de altă parte o comunicare cât mai eficientă şi mai flexibilă.
    5. Cerinţele comunicării sunt dinamice, de aceea regulile de formare aferente sunt maleabile şi dinamice.
    6. Uzual, construcţia semnificaţiei unui concept cu referent obiectiv se face prin asocierea prin ostensiune a unui nume cu o Q-aggregate[44].
    7. În cazul conceptelor fără referent obiectiv semnificaţia se construieşte printr-o sincronizare progresivă în care semnificaţia este extrapolată din context.
    8. Semnificaţia conceptelor, a sintagmelor şi chiar a unor structuri frazeologice mai simple se face prin sincronizare între subiecţii unui grup care comunică mai mult sau mai puţin frecvent. Această semnificaţie este subiectivă şi se ajustează ori de câte ori este semnalată o nesincronizare cu un alt subiect.
    9. Acest mecanism al sincronizării este valabil şi pentru regulile de bună formare[45].

 

  1. Enunţul în LOT:
    1. Un enunţ este orice expresie în LOT cu valoare semantică unitară.
    2. Prin analogie cu reţelele neuronale, voi asimila fiecare enunţ în LOT cu un arbore (sau reţea):
      1. Frunzele acestor arbori sunt instanţe-Q.
      2. Nodurile acestor arbori[46] pot fi Q-aggregate, macro-Q-aggregate[47] sau un ghem de enunţuri[48].
      3. Ramurile sunt relaţii compatibile cu Q referite.
    3. Există două tipuri de enunţuri:
      1. Enunţuri primare: enunţuri rezultate din experimentarea nemijlocită a senzaţiilor.
      2. Enunţuri secundare: rezultate din prelucrarea altor enunţuri.
    4. Procesul de enunţare şi rezultatul acestuia, enunţul, sunt fapte de ordinul I.
    5. Subiectivă este doar relaţia în care se află un enunţ cu toate celelalte enunţuri.
    6. Consecinţe:
      1.  Toate enunţurile în LOT sunt bine formate[49].
      2.  Toate enunţurile primare în LOT sunt adevărate[50].
      3.  Nici un enunţ nu poate exprima ceea ce Q nu pot exprima[51].
      4.  Enunţurile în LOT sunt private, preluând această caracteristică de la Q.
      5.  Enunţurile în LOT preiau caracterul de constructori de lumi de la LOT, constituindu-se într-un fel de cărămizi-virtuale-mimetice ale lumilor pe care un subiect le vede.

 

  1. Enunţul în LN:
    1. Un enunţ este orice expresie în LN cu valoare semantică unitară.
    2. Şi enunţurile în LN pot fi asimilate cu un arbore (ex. arborii lexicali).
    3. Formularea enunţurilor în LN are întotdeauna un caracter intenţional.
    4. Intenţia care determină un enunţ poate fi mai importantă decât semnificaţia acestuia.
    5. Enunţurile în LN sunt întotdeauna traduceri ale unor idei (adică a unor enunţuri în LOT)[52].
    6. Pentru ca acest lucru să fie posibil este necesar ca toate Q-aggregate semnificative să fie numite (să li se asocieze concepte).
    7. Consecinţe:
      1. Putem considera LN un pseudo-reconstructor pentru enunţurile în LOT[53].
      2. LN este, din anumite puncte de vedere, similar cu LOT.
      3. În plus, în LN e pot genera concepte abstracte ca agregate artificiale (ne-experimentate) de Q.
      4. Multe dintre enunţurile în LN (în special cele care au un caracter abstract) sunt incoerente[54].
    8. Nici un enunţ în LN nu poate exprima ceea ce Q nu pot exprima[55].
    9. Enunţurile în LN sunt private, preluând această caracteristică de la Q[56].

 

 

  1. Reţeaua de cunoştinţe în LOT:
    1. Totalitatea enunţurilor în LOT memorate de către un subiect alcătuiesc cunoaşterea subconştientă a acestuia despre Lume; cunoaşterea preia structura de arbore (reţea) a enunţurilor, motiv pentru care o voi numi în continuare Reţeaua de cunoştinţe.
    2. Reţeaua de cunoştinţe a unui subiect preia şi caracterul privat al enunţurilor.
    3. reţea de cunoştinţe poate fi asimilată cu un (mega)enunţ.
    4. Reţeaua de cunoştinţe a unui subiect cuprinde LOPI, LSPI şi (parţial) LIS[57].
    5. Învăţarea – acumularea de cunoştinţe – începe odată cu asumarea primelor Q-aggregate[58]

 

  1. Reţeaua de cunoştinţe în LN:
    1. Totalitatea enunţurilor în LN memorate de către un subiect alcătuiesc cunoaşterea conştientă a acestuia despre Lume.
    2. Cunoştinţele subconştiente se interconectează cu cele conştiente prin legăturile de tip referinţă dintre concepte (nume) şi Q-aggregate sau meta-Q-aggregate. Este fundamentală aserţiunea că parte dintre aceste legături sau nu există (sunt referinţe în gol), fie sunt incoerente[59].
    3. Toate enunţurile în LN pot fi analizate şi, spre deosebire de cele în LOT, reevaluate.

 

 

  1. Semnificaţia în LOT
    1. Un enunţ are semnificaţie propriu-zisă[60] doar dacă poate fi expandat astfel încât să fie exprimat numai în termeni de Q sau Q-agregate experimentate.
    2. În acest caz semnificaţia enunţului este însuşi enunţul: ca structură bine formată de instanţe-Q.
    3. Un enunţ primar are întotdeauna semnificaţie.
    4. Semnificaţia enunţurilor în LOT este privată.
    5. În afară de semnificaţia propriu-zisă a unui enunţ, acesta poartă şi alte semnificaţii secundare:
      1. Intenţia celui care enunţă[61].
      2. Caracteristici ale enunţătorului.

 

  1. Semnificaţia în LN
    1. Elementul de bază al LN este conceptul.
    2. Majoritatea conceptelor au o semnificaţie incertă[62].
    3. Un concept are semnificaţie doar dacă poate fi exprimat numai în termeni de Q sau Q-agregate experimentate.
    4. Semnificaţia conceptelor în LN este privată[63].
    5. Semnificaţia conceptelor este dinamică[64].
    6. Putem vorbi despre o semnificaţie imediată a conceptelor şi de una extinsă[65].
    7. Referitor la enunţurile în LN semnificaţia trebuie privită din mai multe perspective[66]:
      1. Semnificaţia originară: este ideea (enunţul în LOT) pe care încercăm să o exprimăm în LN.
      2. Nu întotdeauna subiecţii reuşesc să pună corect în cuvinte o idee[67], de aceea putem vorbi despre semnificaţia originar-efectivă a unui enunţ în LN, care poate fi mai mult sau mai puţin diferită de semnificaţia originară.
      3. Semnificaţia receptată de subiectul receptor[68].
    8. În afară de semnificaţia propriu-zisă a unui enunţ, acesta poartă şi alte semnificaţii secundare:
      1.  Intenţia celui care enunţă.
      2.  Caracteristici ale enunţătorului.

 

 

12. Maşina LOT – M-LOT.

  1. M-LOT este o maşină[69] – similară unui sistem de operare – care implementează un set de funcţii primare înnăscute necesare şi suficiente pentru formularea şi gestionarea enunţurilor-LOT la toate nivelurile[70].
  2. Datele de intrare pentru această maşină sunt Q, inclusiv Q condiţionate de Conştient (vezi §3.8.5.)[71].
  3. Rezultă că M-LOT vede/percepe LO – şi propriul corp ca parte privilegiată a acesteia – dar nu se vede cu adevărat pe sine deoarece îi lipseşte capacitatea de a vedea în abstract[72].
  4. Totuşi M-LOT vede parţial Conştientul prin experimentarea Q condiţionate de acesta: percepe frustrarea Sinelui aşa cum percepe foamea stomacului, fără a avea habar ce este nici Sinele, nici stomacul[73].
  5. Caracteristicile M-LOT sunt înnăscute şi moştenite genetic.
  6. Funcţiile majore ale M-LOT se împart în trei categorii fundamentale:
    1.  Gestionarea şi coordonarea activităţii corpului[74].
    2.  Cunoaşterea: gestionarea reţelei de cunoştinţe ca mecanism de adaptare[75].
    3.  Maximizarea plăcerii[76].
  7. Broadly, fiecare dintre aceste funcţii pot fi privite şi ca scopuri ale M-LOT.
  8. Trăsătura comună a tuturor funcţiilor M-LOT este că acestea deservesc, direct sau indirect, un scop suprem: supravieţuirea speciei.
  9. Nici un individ nu conştientizează şi, în general, nici nu acceptă că supravieţuirea speciei este scopul suprem al existenţei sale; în schimb acceptă şi încearcă să împlinească în mod explicit un set de dorinţe asociate genetic cu supravieţuirea speciei. Prin acest mecanism, scopurile concrete ale M-LOT formează o ierarhie a cărei continuă dinamică emulează o funcţie de maximizare a plăcerii[77].
  10. M-LOT nu are funcţia justificare: why to[78]?
  11. M-LOT nu este mintea ci doar nucleul minţii.
  12. M-LOT poate fi asociată aproximativ cu Subconştientul.

 

 

  1. Maşina LN – M-LN[79].
    1. Generic, M-LOT este o maşină[80] care implementează un set de funcţii suplimentare necesare şi suficiente pentru formularea şi gestionarea de enunţuri abstracte, atât în LN cât şi în limbaje formale.
    2. M-LN adaugă trei perspective noi asupra Lumii:
      1. Perspectiva epistemică.
      2. Perspectiva morală.
      3. Perspectiva metafizică.
    3. M-LN poate fi asociată cu Conştientul.
    4. M-LN este o maşină eminamente potenţială, funcţiunile sale putând rămâne latente sau putându-se dezvolta foarte mult cu consecinţe foarte sofisticate.
    5. Funcţiile majore ale M-LOT se împart în trei categorii fundamentale:
      1. Identificarea de metode şi formularea de strategii pentru atingerea scopurilor.
      2. M-LN are funcţia justificare: why to[81]?
      3. Cunoaşterea ştiinţifică.
      4. Maximizarea plăcerii[82].
    6. Funcţia scop a M-LN este maximizarea plăcerii.
    7. În subsidiar M-LN are o mulţime de funcţii de tip „trebuie”. Apartenenţa unei funcţii la domeniul „trebuie” sau „doresc” este vag.
    8. M-LN generează Sinele pe care îl conţine.
    9. Noi suntem Sinele.

 

  1.  Mintea
    1. Mintea este o maşină.
    2. Mintea este compusă din trei structuri semnificative:
      1. Subconştientul
        1. Subconştientul cuprinde[83]:
          1. Sistemul de percepţie: receptorii Q şi funcţiile primare asociate.
          2. M-LOT
          3. Reţeaua de cunoştinţe
      2. Inconştientul – este o reţea de cunoştinţe moştenită genetic de la strămoşi[84].
      3. Conştientul – este o M-LN[85] care implementează un set de funcţii dobândite prin învăţare necesare şi suficiente pentru formularea, gestionarea şi analiza enunţurilor în limbaj natural şi în alte limbaje formale.
    3. Logica Minţii.
      1. Logica Minţii are trei coordonate:
        1. Logica what is: dezvoltarea unui limbaj şi a unei gramatici orientată spre obiecte (abstracte sau concrete)[86].
        2. Logica how to: dezvoltarea unui limbaj şi a unei gramatici orientată spre dinamica stărilor (devenirea) şi identificarea modului sau cauzelor trecerii de la o stare la alta. Se aplică doar LOPI.
        3. Logica why to sau logica intenţională: este similar cu how to, dar cu aplicabilitate în LS şi compatibilă doar cu Conştientul.
        4. Toate aceste gramatici sunt compatibile între ele şi integrează  LOT, LN şi orice alt limbaj formal.
    4. Funcţiunile celor trei structuri
      1. Subconştientul:
        1. Structurează Spaţiul ca scenă a existenţei, postulând în cuprinsul acestuia obiecte cărora le asociază proprietăţi[87] ceea ce face posibilă identificarea şi diferenţierea lor.
        2. Structurează Timpul în intervale asociate unor acte[88] postulate ca seturi de procese secvenţiale[89], ceea ce face posibilă stabilirea de relaţii cauzale de sorginte empirică între acte[90].
        3. Învăţarea prin experimentare neplanificată sau prin imitare: automatismele şi metodele generice.
        4. Subconştientul nu vede/percepe AbstractulSinele este abstract, deci Subconştientul nu îl vede.
      2. Inconştientul funcţionează ca un déjà vu relaţionat cu o emoţie[91].
      3. Conştientul:
        1. Structurarea superioara a Spaţiului ca scenă a existenţei prin conceptualizarea şi clasificarea recursivă[92] a obiectelor.
        2. Structurarea superioara a Spaţiului abstract şi adimensional al LS prin conceptualizarea şi clasificarea recursivă[93] a obiectelor abstracte.
        3. Conceptualizarea Spaţiului însuşi.
        4. Structurarea superioară a Timpului:
          1. Conceptualizarea şi clasificarea actelor din LO şi LS.
          2. Corelarea actelor pe criterii cauzale de sorginte epistemică/logică.
          3. Stabilirea şi perfecţionarea metodelor[94].
          4. Conceptualizarea Timpului însuşi.
        5. Construcţia/postularea imaginii despre sine şi conceptualizarea sinelui[95] şi implicit a lumii subiective[96].
        6. Formularea de enunţuri epistemice de tip what ishow to, dar şi why to.
        7. Planificarea şi previziunea.
        8. Raţionamentul în abstract[97].
        9. Perspectiva metafizică.
    5. Relaţia dintre cele trei structuri:
      1. Inconştientul:
        1. Poate induce Subconştientului anumite stări emoţionale şi poate determina reacţii instinctive.
        2. Nu vede nici Subconştientul nici Conştientul.
      2. Subconştientul:
        1. Vede emoţiile sugerate de Inconştient.
        2. Percepe dinspre Inconştient directive de tip instinctual.
        3. Transmite Conştientului toate Q pe care le experimentează.
        4. În cazul Q foarte intense, Subconştientul poate prevala în decizii (în special în cele spontane, dar nu numai) asupra Conştientului.
        5. Dă acces Conştientului la memoria şi cunoştinţele pe care le gestionează, dar nu direct, ci într-o formă compatibilă; uneori acurateţea acestor informaţii poate fi alterată de timp sau de emoţii puternice.
        6. Preia de la Conştient imperative sub forma unor emoţii de tipul celor descrise la 3.8.5. care pot restructura drastic ierarhia 12.6.
        7. Preia de la Conştient enunţuri pe care le asimilează în reţeaua de cunoştinţe.
      3. Conştientul:
        1. Nu vede Inconştientul, dar îl poate „reconstrui” pe baza manifestărilor acestuia.
        2. Vede Subconştientul, are acces la Q şi la memoria gestionată de acesta prin legăturile concept – Q-aggregate.
        3. Poate inhiba sau exacerba Q:
          1. Prin voinţă sau concentrare poate inhiba, mai mult sau mai puţin, anumite Q.
          2. Prin însăşi structura sa, sau în anumite contexte, Conştientul poate exacerba Q care implică raportarea la Sine chiar împotriva instinctului e supravieţuire[98].
        4.  Funcţiile de analiză specifice Conştientului pot fi alterate semnificativ de emoţii.
        5.  Conştientul este singura structură capabilă să se vadă pe sine.
    6. Funcţia scop[99].
      1. Inconştientul nu are scop[100].
      2. Scopul real al Subconştientului este supravieţuirea speciei. Deoarece acest scop este invizibil Subconştientului (datorită caracterului său abstract) a fost substituit cu maximizarea plăcerii.
      3. Scopul Conştientului se confundă iniţial cu cel al Subconştientului. Odată cu apariţia emoţiilor complexe de tipul celor referite în 3.8.5. funcţia de maximizare a plăcerii primeşte noi parametri, fără însă a se modifica.
    7. Relaţia Minte-Corp.
      1. Mintea şi Corpul sunt două entităţi separate, aparţinând unor dimensiuni diferite: Corpul aparţine spaţiului material, în timp ce Mintea aparţine spaţiului informaţional[101].
      2. Graniţa şi totodată puntea de legătură dintre cele două entităţi este ceea ce am numit anterior retinna; în mod simetric, există şi o interfaţă de comandă a Corpului[102].
      3. Deşi percepţia primară are loc în corp, aceasta devine manifestă în minte[103]. Cu toate acestea, însăşi mintea asociază corpului senzaţiile experimentate ca urmare a percepţiilor furnizate de către corp.
      4. O consecinţă imediată este aceea că mintea se asociază pe sine cu corpul.
      5. Acesta duce la structurarea unor/multor valori pe criterii materiale ceea ce este aberant din perspectiva ne-materialităţii minţii[104].
      6. Există şi plăceri/neplăceri experimentate pe plan mental.
        1. Majoritatea acestora sunt de fapt rezultatul unui mixt material-informaţional: mândria, frustrarea, umilinţa, demnitatea.
        2. Este rezonabil să considerăm şi posibilitatea unor Q strict (sau măcar preponderent) mentale:
          1. Plăcerea cunoaşterii şi a descoperirii.
          2. Plăcerea artei autentice.
          3. Armonia[105].
          4. Poziţionarea metafizică[106].
      7. În opinia mea experimentarea plăcerilor (preponderent) mentale ar trebui să se constituie într-un scop primordial rezonabil[107].
    8. Esenţa omului este mintea sa; valorile şi scopurile oamenilor ar trebui să se constituie pe acest criteriu.

 

 

 

 

 

 

  1. Cunoaşterea şi cunoaşterea ştiinţifică.
    1. Cunoaşterea se realizează la nivelul M-LOT.
    2. Cunoaşterea ştiinţifică se realizează la nivelul M-LN[108].
    3. Cadrul de referinţă al dezvoltării unei noi perspective asupra cunoaşterii în general porneşte de la noţiunile de: adevăr, credinţă, identitate, esenţă.
    4. Adevărul este un atribut fundamental asociat oricărui enunţ[109].
      1. Definesc adevărul ca fiind gradul e sincronizare dintre un enunţ[110] şi o stare de fapt.
      2. Dacă starea de fapt se referă la un fapt de ordinul I, atunci termenul de adevăr este inconsistent (este gol de conţinut)[111].
      3. Dacă starea de fapt se referă la un fapt postulat, atunci orice cuantificare a identităţii enunţ ↔ fapt este tot un enunţ/postulat.
      4. Nu există nici o instanţă competentă care să decidă asupra adevărului unui enunţ formulat de un om[112].
      5. Rezultă că nu există adevăr absolut ci doar adevăruri postulate.
      6. Experimentul poate substitui uneori rezonabil instanţa care să poată certifica adevărul[113].
      7. Notorietatea unei surse sau subiect enunţător poate constitui o justificare suficientă pentru postularea unui enunţ ca adevărat sau fals.
        1. Acest mecanism este necesar dpdv practic, deoarece stă la baza evoluţiei cunoaşterii ştiinţifice, dar şi la a celei comune.
        2. Pe de altă parte aceasta este o cale de răspândire a unor enunţuri ce pot avea efecte negative uneori reversibile.
      8. Acurateţea experimentului ca metodă de cuantificare a adevărului unui enunţ depinde foarte mult de caracterul acestuia[114].
        1. Experimentul ştiinţific.
        2. Experimentul empiric.
        3. Lipsa oricărui experiment: dogmatismul[115].
      9. Adevărul unui enunţ este o cuantificare eminamente subiectivă.
      10. Rezultă că adevărul este o caracteristică atitudinală.
      11. Credinţa este dimensiunea emoţională a adevărului[116].
      12. Adevărul unui enunţ poate avea şi o dimensiune de grup – ca mulţime de subiectivităţi – care se manifestă în LIS[117].
      13. Stările de fapt la care se referă enunţurile pot fi în:
        1. LO – nu se pot formula enunţuri despre LO[118] – şi în corp, ca parte privilegiată a LO
        2. Starea de fapt este în LS.
          1. Starea de fapt este în LOP.
          2. Starea de fapt este intra-subiect
          3. Starea de fapt este extra-subiect (LSP)
          4. Starea de fapt este inter-subiectivitate (LIS).
      14. Din această multitudine de părţi ale Lumii spre care putem privi, precum şi din modul în care privim, se pot defini mai multe tipuri de adevăruri: ştiinţifice, intersubiective (publice), religioase, rezonabile, ale logicii matematice, ale logicii comune, practice, emoţionale, valorice (inclusiv morale), subiective şi private.
    5. Identitatea în domeniul ştiinţific nu face obiectul acestei lucrări.
    6. În filozofie s-a discutat identitatea de tipul A(n1,r1) ≡ B(n2,r2)[119].
    7. În general problema identităţii a fost pusă din perspectiva many to one[120].
    8. Problema poate fi pusă şi invers: one to many[121].
    9. Identitatea în perspectiva endurantism vs. perdurantism ar arăta cam aşa: A(n1,r1,t1) ≡ B(n2,r2,t2)[122].
    10. Abordarea identităţii atitudine adevărat/fals faţă de un enunţ de tipul A(n1,r1) ≡ B(n2,r2) sau A(n1,r1,t1) ≡ B(n2,r2,t2) transferă problema identităţii în domeniul adevărului.
    11. Sunt interesante şi alte perspective asupra identităţii:
      1. Identitatea semantică – a enunţurilor.
      2. Identitatea emoţională[123]. – inelul bunicii
      3. Identitatea valorică[124].
      4. Identitatea practică[125].
    12. Esenţa.
      1. Dpdv filosofic, este un concept foarte alunecos şi, ca rezultat, foarte savuros, dar fără implicaţii spectaculoase.
      2. Dpdv ştiinţific, taxonomia şi metodele acesteia sunt importante; acestea vor fi utile în abordarea IA.

 

  1. Axiologia
    1. Binele nu este o Q, binele este un concept incoerent şi subiectiv.
    2. Nu există definiţii coerente şi mai ales universale pentru oricare dintre sintagmele de tipul: bine, e bine, să faci bine sau să fii bun.
    3. Nu există o instanţă imparţială care să arbitreze aceste concepte.
    4. Binele pe care este clădită etica este ceea ce individul şi-ar dori să primească de la colectivitate şi pe care, măcar declarativ, este dispus să-l întoarcă.
    5. O astfel de definire are cel puţin trei neajunsuri: fiind un concept eminamente subiectiv, semnificaţia va fi divergentă; implicit, binele cuiva poate intra în contradicţie cu binele altcuiva; chiar şi un om educat poate postula greşit propriul său bine.
    6. Rezultă că nu există nici un subiect care să fie îndreptăţit să formuleze norme[126].
    7. Actul postulării şi normării binelui unui alt individ adult responsabil fără acordul explicit şi asumat al acestuia este cea mai severă siluire a unei minţi[127].
    8. Noţiunile de bine şi de rău, precum şi cea de valoare s-au constituit în timp pe baza unui criteriu empiric legat de eficienţa unei specii de a se perpetua.
    9. Odată cu evoluţia omului şi cu depăşirea – sau măcar contrabalansarea sensibilă a –instinctului de supravieţuire – plin apariţia unor noi plăceri disociate sau chiar contrare acestui scop – noţiunea de bine trebuia revizuită, lucru care nu s-a întâmplat.
    10. Consider că nu poate fi formulat nici un scop consistent asociabil supravieţuirii unei specii.
    11. Consider că nu poate fi formulat nici un scop consistent asociabil propriei supravieţuiri[128].
    12. A trăi pentru a experimenta plăceri este momentan singurul motiv coerent pentru a nu muri[129]; ataraxia lui Epicur[130].
    13. Un motiv nu este un scop în sine deoarece nu are nici o finalitate, sau are o finalitate care este mereu aceeaşi fără a fi în legătură cu scopul[131].
    14. Din această perspectivă sunt posibile două abordări:
      1. Să experimentăm plăceri pe cont propriu[132]. Exclude orice normă şi implicit conceptul etic.
      2. Să experimentez plăceri respectând colectivitatea[133].
    15. Etica este de asemenea un concept incoerent nu prin normele sale ci prin incoerenţa acestora moştenită de la conceptul de bine pe care se pretinde că îl reprezintă[134].
    16. Asemenea Justiţiei, Etica va fi o ipocrizie atâta timp cât nu va fi susţinută de responsabilitate[135].
    17. Normele trebuie să ofere, să garanteze nu să interzică.
    18. Singurele lucruri care pot fi interzise sunt cele care ştirbesc un interes mai mare altui individ.
    19. În orice normă există un subiect care pierde şi eventual unul care câştigă.
    20. Nici o normă etică nu trebuie să ia mai mult decât dă[136].
    21. Este fundamental ca acest criteriu să fie raportat la subiect şi nu la colectivitate[137].
    22. Normele nu pot fi cuantificate aritmetic: neplăcerea provocată la multor indivizi o anumită orientare sexuală nu poate contrabalansa dreptul unei persoane de a-şi alege orientarea sexuală[138].
    23. Consecinţă: nici o manifestare a libertăţii unui individ nu trebuie să se facă în detrimentul libertăţii altui individ, decât dacă acesta renunţă asumat la ea[139].
    24. Există motive practice concrete pentru care o astfel de abordare este imposibilă:
      1. Destabilizarea socială.
      2. Biserica.
      3. Moral majority – în sens peiorativ.
      4. Reconsiderarea termenului de iresponsabilitate (în sensul 16.21).
    25. Majoritatea rezultatelor ar fi extrem de controversate:
      1. Dreptul la eutanasie.
      2. Votul cenzitar pe criterii legate de gradul de conştientizare a rezultatului votului.
      3. Eliminarea discriminării instituţionalizate a homosexualităţii.
      4. Liberalizarea consumului de droguri.
    26. Ideal ar fi ca indivizii să se poată coagula în colectivităţi neantagoniste conforme cu perspectiva lor asupra libertăţii.
    27. Este posibil ca o societate cu un grad ridicat de libertate să devină mai eficientă şi să ofere un nivel de fericire mai ridicat membrilor ei[140].
    28. Concluzie: evoluţia eticii depinde de evoluţia individuală[141].
    29. Valorile reprezintă cuantificarea plăcerilor[142].
    30. În afară de valoarea lor intrinsecă, banii au şi o valoare subiectivă reprezentată pe de o parte de valoarea plăcerilor la care s-a renunţat pentru a-i dobândi, iar pe de altă parte de suma plăcerilor potenţiale care pot fi cumpărate.
    31. Valorile nu sunt asociate uzual plăcerilor ci indirect cu accederea la un obiect[143] sau la o stare de lucruri[144].
    32. Ierarhia valorilor/plăcerilor este subiectivă.
    33. Aceste ierarhii, chiar dacă pot fi fundamental diferite, reflectă caracteristicile culturale şi educaţionale ale indivizilor şi se coagulează pe baza acestor parametri[145].
    34. LIS are de asemenea un rol important în formarea acestor ierarhii.

 

[1] Termen generic pentru toţi receptorii senzoriali, similar, dar diferit de retină; similar, vederea se referă la toate percepţiile posibile.

[2] Informaţia primară este cu adevărat informaţie doar în relaţie cu o minte/subiect care să îi asocieze o semnificaţie.

[3] Subiectul epistemic are certitudinea că LOPI este însăşi LO pe care o poate cunoaşte nemijlocit şi acurat, de aceea va formula o critică rezonabilă referitor la inconsistenţa acestei separaţii: „Eu văd piersica din Realitate, nu dintr-o realitate virtuală construită în mintea mea; mai mult, pot să ating şi chiar să mănânc acea piersică”, deci separaţia celor două lumi nu este justificată. Ideea este că în LO nu există piersici! LO există în totalitatea sa, separarea în părţi, precum  şi numirea acestora, aparţine subiectului cunoscător. Eu am confundat o vreme piersicile cu nectarinele deci, deşi afirmam că văd, ating şi mănânc piersici reale, afirmaţia era inconsistentă. Dacă separaţia dintre LO şi LS ar tranşa doar diferenţa dintre piersici şi nectarine, abordarea mea ar fi, într-adevăr, inutilă, dar există noţiuni ca adevăr, valoare, bine, frumos şi multe altele cărora abordarea mea le dă valenţe semnificativ diferite.

[4] Informaţia nu are un caracter spaţial ci adimensional, aşadar – dacă acceptăm termenul de LS – rezultă că această lume nu poate fi reprezentată într-un sistem cartezian asemenea LO. Prin urmare LS se constituie ca o extensie a spaţiului convenţional, completând LO cu noi dimensiuni calitativ diferite (non-dimensionale ci relaţionale).

[5] Dpdv epistemic LO≡LOPI şi identică cu ceea ce numim generic Realitatea obiectivă. Separarea între LO şi LS nu poate fi făcută decât într-o abordare metafizică; de altfel întreaga lucrare constă într-o abordare metafizică a Lumii sub toate aspectele ei.

[6] Deşi în mod formal – ca parte a unui enunţ – trinomului Fapt, Lege, Existenţă i-ar putea fi atribuit un caracter conceptual, acest lucru ar fi fundamental greşit: trinomul are caracter factual/faptic.

[7] În LO existenţa trebuie privită ca fapt, nu ca noţiune: Existenţa ca noţiune este admiterea de către un subiect sau de către toţi subiecţii a existenţei, aşa cum o înţeleg ei.

[8] Este interesant că, o posibilă consecinţă a paragrafului 1.5, ar fi că Timpul emerge din Existenţă, aşadar dacă am privi Timpulca pe o a patra dimensiune a Spaţiului, Universul 4-dimensional, dar static!

[9] Fapt de ordinul I este un concept eminamente metafizic. Dpdv epistemic, fapt şi fapt de ordinul I sunt echivalente, deci cel de-al doilea este superfluu.

[10] Orice concept este superfluu în LO deoarece îşi are sorgintea în LS; Legea, Faptul şi Existenţa sunt singurele excepţii, iar folosirea lor pentru a descrie LO le face inutilizabile în LS deturnându-le fundamental înţelesul.

[11] Acest enunţ conţine mai multe barbarii lingvistice (raportate la context): precedent, viitor, eşantion. Aşadar acest enunţ are strict un rol exemplificativ-intuitiv.

[12] Adică LOPIi ≠ LO şi LOPIm ≠ LOPIn pentru orice i, m, n dacă m ≠ n.

[13] Pentru acest concept voi folosi termenul qualia pe care îl voi redefini şi dezvolta pentru a răspunde cerinţelor  acestui sistem. Aşadar LS survine în momentul în care o entitate devine capabilă de a experimenta senzaţii; în acel moment entitatea respectivă poate fi numită entitate subiectivă sau, mai simplu, subiect.

[14] Enunţul, aşa cum se va vedea pe parcursul articolelor următoare, are un înţeles foarte larg, imposibil de definit la acest moment.

[15] O Gramatică este asociată implicit cu un limbaj şi cu o maşină (în sensul de procesor al limbajului în conformitate cu Gramatica).

[16] Enunţurile extra-subiective nu se reduc doar la cele formulate în limbaj natural; gesturile, tonalitatea, actele sunt de asemenea enunţuri (uneori involuntare).

[17] Lumea Subiectivă Postulată Individual.

[18] Sincronizarea enunţurilor este posibilă, dar limitată. La nivel pragmatic această sincronizare este satisfăcătoa-re, dar, dincolo de acest teritoriu, devine (extrem de) dificilă.

[19] Subliniez că LOPI (Lumea Obiectivă Postulată Individual) este o construcţie a unei minţi, aparţinând implicit LS, deci termenul „Obiectivă” nu trebuie să ne trimită pe tărâmul LO.

[20] „As Lewis used the term, qualia were properties of sense-data themselves”. (www.iep.utm.edu/qualia/#H6

(link is external)

).

[21] Chiar dacă nimeni nu poate avea certitudinea că roşul (ca instanţă-Q) văzut „cu ochii minţii” de către mine nu este verdelevăzut de „ochii minţii” altcuiva.

[22] În sensul că fiecare specimen are, măcar potenţial, în lipsa vreunei anomalii, abilitatea de a experimenta Q respective. De asemenea, nici un specimen nu-şi poate depăşi această condiţionare genetică experimentând vreun alt tip de Q, cel mai probabil nici măcar la nivel abstract. Ipoteza că doar oamenii pot experimenta (unele) Q nu modifică acest enunţ.

[23] Culorile, mirosurile, emoţiile etc. sunt tipuri de Q; fiecare tip de Q se poate manifestă pe un domeniu continuu – de exemplu culorile – asimilabil cu o infinitate de instanţe, sau singular, instanţele diferind doar prin intensitate: foamea, tristeţea etc.

[24] Pentru tipurile de Q care sunt compatibile cu o infinitate de instanţe se copiază doar instanţe asociate unor intervale considerate reprezentative din punct de vedere practic.

[25] LOT – Language of Thought înţeles ca un limbaj primar al minţii.

[26] Putem referi o culoare fără să o experimentăm – dar nu şi fără a o fi experimentat vreodată – şi unii dintre noi chiar pot re-crea unele senzaţii în acest mod.

[27] Nu numai că LOT nu poate referi direct retinna, dar experimentarea unei senzaţii este pasageră, dar poate deveni perenă prin aceste copii.

[28] „One hypothesis is that basic emotions can function as building blocks, with more complex emotions being blends of basic ones. For instance, contempt could amount to a blend of anger and disgust.” [Neel Burton M.D., www.psychologytoday.com/blog/hide-and-seek/201601/what-are-basic-emotions

(link is external)

].

[29] Aici apare un aspect foarte important: experimentarea gustului unei mâncări şi experimentarea plăcerii sau neplăcerii rezultate din prima implică două Q diferite. Q plăcerii/neplăcerii în diferite contexte sunt foarte importante, de aceea trebuie înţeles faptul că acestea sunt diferite de acele Q care – aparent şi eronat – le generează. De exemplu experimentarea unei mângâieri poate crea deopotrivă plăcere sau neplăcere, în contexte diferite. Aşadar experimentarea gustului (în infinite instanţe) şi experimentarea plăcerii sau neplăcerii gustului respectiv sunt Q diferite; deci experimentarea unor Q se poate constitui în acte experimentabile prin alte Q.

[30] De exemplu mirosul surprinde o instanţă statică a unei experienţe olfactive ca rezultat al unei proprietăţi a materiei; chiar dacă acesta durează o anumită perioadă de timp, are un caracter static. Pe de altă parte auzul funcţionează fundamental diferit: chiar dacă experimentarea notei sol poate fi asimilată cu un miros dpdv al caracterului static, noi lucrăm cu acte primitive ale auzului: „sunetul ploii”, „sunetul trenului”, „sunetul emis de un animal”… de paşi, instrumente muzicale etc. O clasă remarcabilă de acte primitive ale auzului este receptarea cuvintelor din actul vorbirii.

[31] Actelor li se pot asocia semnificaţii suplimentare (altele decât descrierea petrecerii acestuia). Primirea unei lovituri poate declanşa experimentarea fricii sau furiei. Iniţial mecanismul acestor experimentări este inconştient (instinctiv), dar, ulterior, prin acumularea de cunoştinţe, acest mecanism devine mult mai complex.

[32] Este important să disociem Q numite generic plăceri/neplăceri de acele Q care – doar aparent – le preced cauzal. Necesitatea de a mânca (foamea propriu-zisă) şi plăcerea de a mânca sunt Q diferite şi nu sunt corelate cu necesitate: pot mânca (şi, implicit, potoli foamea) fără a experimenta plăcere şi invers, pot experimenta plăcerea unei mâncări şi în absenţa foamei. Faptul că foamea peste o anumită limită devine (foarte) neplăcută, sau că îndepărtarea unei neplăceri poate fi asimilată cu o plăcere, nu trebuie să creeze confuzii.

[33] Anumite emoţii complexe nu pot fi atribuite nici animalelor, nici copiilor mici: patriotismul, umilinţa etc. deoarece le lipseşte dimensiunea socio-culturală a Lumii; animalele nu vor putea niciodată experimenta aceste emoţii, dar copiii, acumulând cunoaştere, da. Psihologii consideră că emoţiile complexe nu au un caracter primar, adică sunt compuse din emoţii primare; din această perspectivă toate emoţiile pot fi atribuite Subconştientului. Această teză rămâne totuşi deschisă.

[34] Sunt funcţii primare cu mecanisme complexe similare driverelor din IT.

[35] Caracterul integrator al retinnei: agregarea onomatopeei „c”+”i”+”o”+”c” = „cioc” (bătaie în uşă) se face la nivelul Q auditive şi nu la un nivel superior. La fel şi agregarea unei forme – perfect sau vag definite – din câmpul vizual cum ar fi: cap, deal, minge, cer etc. „Ciocănitul” poate fi desprins dintr-un fond sonor complex, iar „capul” poate fi agregat într-o mulţime de poziţii şi aspecte particulare.

Pe aceste considerente am definit termenul de qualia aggregate, cu două clase:

  1. Obiectele, în sensul cel mai larg.
  2. Actul ca fapt postulat; este esenţial că, spre deosebire de fapte, actele au un caracter unitar subiectiv.

Concluzia pare să fie că LOT nu poate lucra (numai) cu Q atomare, cel puţin nu cu cele asociate celor cinci simţuri ci şi cu qualia aggregate de tipul celor enumerate: obiecte ca cluster-e de Q (agregate) şi cu acte corelate temporal şi cauzal.

 

[36] De exemplu recunoaşterea unei voci, unui chip etc.

[37] Poate că prezentarea simplei experimentări a unei senzaţii ca un enunţ LOT ar fi părut neconvingătoare, dar funcţiile primare prezentate sprijină această teză. Aşadar experimentarea Q – în diverse moduri – se face prin enunţuri compatibile LOT: „experimentez prezenţa în câmpul vizual a unei entităţi pe care o pot referi în reţeaua emergentă”.

[38] Deşi nu agreez conceptul de zombi filosofic, se pare că acestuia îi lipseşte valenţa motivaţională a Q.

[39] Doar în subsidiar, un limbaj este o modalitate de comunicare.

[40] Un exemplu familiar de astfel de relaţii sunt cele propuse de WordNet; care trebuie şi pot fi extinse pentru a acoperi toate tipurile de Q. Fie relaţia hascolor; este evident că această relaţie nu poate lega decât un Q-aggregate de sorginte materială de o instanţă-Q vizuală de tip culoare.

[41] Sinele este parte a Lumii.

[42] Funcţia de comunicare are în LN un rol important şi a determinat dezvoltarea unor caracteristici specifice, uneori haotice sau imprecise ca urmare a necesităţii de a comunica eficient şi divers.

[43] Referite uzual prin vocabularul şi gramatica unei limbi.

[44] Aceasta este cea dintâi şi cea mai solidă punte de legătură între cunoaşterea Conştientă şi cea Subconştientă.

[45] În special în cazul deprinderii limbii materne (primei limbi).

[46] Aceste noduri sun oarecum similare conceptelor din limbajul natural, dar nu pot avea asociate nume explicite, ci doar nume implicite constând în totalitatea relaţiilor conexe. Aceste nume implicite au un caracter unic şi dinamic, ceea ce reprezintă o distincţie netă faţă e limbajul natural.

[47] Ciorchini de Q-aggregate

[48] Unul sau mai multe enunţuri referibile printr-un nod comun (similar din acest punct de vedere cu un folder).

[49] Corecte din punct de vedere sintactic.

[50] No construction like Chomsky’s „Colorless green ideas sleep furiously” can occur. First because no colorless and simultaneously green experiment of mind would be possible and, second, because if it would, that will be true: if some subject will experiment about a ball the both sensations of green and colorless, this experiment is equivalent to the truth and, for sure, other/all subjects will be able to experiment the same sensation. Warning: at metaphoric level Chomsky’s sentence may be associated to different possible significations, but the metaphoric level is incompatible with LOT: the metaphor can’t be experimented (not yet).

[51] Nihil est in intellectu quod non sit prius in sensu; nihil ipse intellectus.  (Toma de Aquino) – Nimic nu este în minte, care sa nu fi fost mai întâi în simţuri.

[52] Atunci când în formularea unei fraze ne oprim deoarece nu ne amintim un cuvânt anume, sau nu găsim cel mai potrivit termen, ideea – adică enunţul în LOT a frazei pe care tocmai o construim – este deja formulată, doar că avem un impas în traducerea ei în LN.

[53] Particula pseudo arată că nu se generează o semnificaţie nouă – fie şi similară – ci doar se referă semnificaţia deja existentă în LOT. Astfel conceptele sunt de fapt referinţe către nodurile reţelei de cunoştinţe în LOT (respectiv cunoştinţele subconştiente).

[54] Spre deosebire de enunţurile în LOT care sunt formulate ca urmare directă a experimentării directe, în cazul enunţurilor în LN conceptele pot fi legate arbitrar de anumite Q. De exemplu în enunţul „E bine să…” conceptul de bine este legat arbitrar şi nejustificat de o eventuală Q de bine. În aceste situaţii sincronizarea devine superfluă, fiind doar o aparenţă, dar ceea ce este mai grav este faptul că nici subiecţii nu realizează că un astfel de concept – în acest exemplu bine – nu poate fi expandat în termeni de Q, ceea ce justifică calificativul de incoerent.

[55] Totuşi Conştientul are capacitatea de a formula enunţuri care să denatureze Q, de exemplu metaforele sau fantezia.

[56] Enunţurile în LN includ implicit sau explicit referiri la Q. Simpla numire a unei Q nu este echivalentă împărtăşirii experimentării, ci doar sincronizarea experienţelor respective. Aşadar atât conceptele cât şi enunţurile în LN sunt private, semnificaţia precisă nefiind accesibilă ci doar aproximată printr-un fel de empatie explicită.

[57] Reţeaua de cunoştinţe aşa cum este prezentată în această secţiune se va extinde asimilând şi reţeaua de cunoştinţe aferentă LN. Delimitarea clară a celor două structuri nu este posibilă şi nici relevantă.

[58] Se spune despre nou-născut că este psihic orb deoarece, deşi percepe (adică experimentează Q), nu poate corela cu nimic aceste percepţii deoarece nu există relaţii care să relaţioneze direct două Q. Odată ce, pe baza driverelor înnăscute, începe să agregheze Q, devin posibile primele enunţuri şi, implicit, cunoaşterea.

[59] În special conceptele abstracte.

[60] Ar putea părea nerezonabil să considerăm că restul enunţurilor nu au semnificaţie. Incertitudinile legate de concepte ca bine sau frumos chiar nu au o semnificaţie propriu-zisă; faptul că fiecare subiect consideră contrariul (ceea ce se traduce într-o mare varietate de semnificaţii vagi) nu schimbă lucrurile.

[61] LO  nu enunţă, doar subiecţii enunţă.

[62] Termenul de majoritate trebuie înţeles în perspectiva calitativă. Dacă concepte ca masă, ciocan, casă nu ridică (în general) probleme, există o mulţime de alte concepte, fundamentale, a căror semnificaţie este cel puţin disputabilă: adevăr, existenţă, bine, scop, valoare etc.

[63] Revin la nota anterioară şi subliniez faptul că sincronizarea inter-subiectivă a conceptelor comune este în general satisfăcătoare, dar termenul de semnificaţie este mult mai complex fiind legat întru-câtva de esenţa conceptului respectiv, ceea ce nu se limitează la cerinţele unui act de comunicare ordinar.

[64] Acest enunţ are o conotaţie banală, dar şi una care se referă la reţeaua emergentă unui concept. Astfel „lapte”, dincolo de o definiţie mai mult sau mai puţin riguroasă, îmi poate trezi amintiri legate de copilărie, de bunici, îmi poate crea nostalgie etc.

[65] Paragrafele anterioare se referă la ambele tipuri de semnificaţii. Evident semnificaţia imediată se referă la o definiţie, iar cea extinsă la reţeaua emergentă. Dpdv pragmatic, semnificaţia imediată este importantă, dar imediat ce depăşim acest teritoriu ea devine aproape nesemnificativă.

[66] Enunţurile au un domeniu de existenţă limitat la subiectul enunţător. Odată formulate în afara sa, ele se leapădă automat de semnificaţia originală devenind polimorfe, gata de a îmbrăca orice semnificaţie pe care un receptor este dispus să i-o confere (ceea ce include cazul nici unei semnificaţii sau a uneia de împrumut).

[67] Oricine a reformulat o frază deoarece fie nu era suficient de clară fie pentru că transmitea pur şi simplu altceva decât intenţiona. De asemenea, în cazul ideilor complexe, formularea unui enunţ poate fi dificilă.

[68] Pot exista atâtea semnificaţii receptate, câţi subiecţi receptori sunt. Reiterez că nu trebuie să ne oprim la actul de comunicare banal în care eventuale nesincronizări pot fi corectate imediat, ci la enunţuri complexe, cum ar fi chiar acest text.

[69] Un algoritm „cablat” într-o structură biologică similar unui sistem de operare.

[70] Termenul de enunţ este foarte general şi trebuie înţeles ca orice formă de informaţie procesată la nivelul SNC; o formă particulară de enunţuri sunt comenzile către propriul corp.

[71] Unele precizări sunt necesare pentru a evita unele confuzii: pentru a păstra o anumită consecvenţă în abordarea Q voi considera că doar Subconştientul este structura capabilă de a experimenta şi gestiona Q. Cum se împacă aceasta cu condiţionarea Q de către Conştient? În mod cert frica este o emoţie primară; ea apare instinctiv la apariţia unui pericol clasic. Mai nou însă ne poate fi frică de şeful care ne poate concedia.

[72] Acest enunţ poate părea incompatibil cu posibilitatea de a experimenta emoţii. M-LOT este capabilă de una singură de a percepe mediul exterior şi de a deprinde metode suficient de eficiente pentru a asigura supravieţuirea speciei. Totuşi percepţia emoţiilor nu funcţionează ca o Q tipică, dar abstractă – cum se manifestă în sfera Conştientului – ci strict ca o stare motivaţională, perfecţionând mecanismul de manipulare prin care însăşi natura individului îl determină pe acesta să supravieţuiască, ca şi cum supravieţuirea ar fi un scop asumat – ceea ce nu este!

[73] Un animal rănit sau bătrân poate experimenta frica în faţa unui alt animal faţă de care, în alte condiţii, nu ar fi nutrit-o. Ca rezultat va trebui să renunţe la o parte din pradă sau la împerechere ceea ce poate declanşa umilinţa, dar poate duce şi la furie faţă de sine; poate furia de sine este dispreţul de sine. Sigur că un animal nu poate experimenta aceste emoţii de sorginte abstractă, dar omul da. Am pornit de la animal pentru a avea certitudinea că pornim de la LOT şi nu putem ajunge la Conştient decât dacă depăşim limita animal-om. Poate că acurateţea acestor mecanisme este mediocră dpdv psihologic, dar demersul filosofic nu este afectat.

[74] Activităţile somatice şi vegetative. Maintenance and acting.

[75] Enunţarea, integrarea enunţurilor noi în reţeaua de cunoştinţe şi restructurarea continuă a acesteia, memorarea, stabilirea de relaţii postulat-cauzale între acte şi crearea de scenarii pe baza acestor relaţii etc. Find out what is and how to.

[76] Este funcţia principală, restul fiind subsidiare. Nu există nici o motivaţie rezonabilă pentru existenţa unei fiinţe evoluate, de aceea perpetuarea oricărei specii este condiţionată de un astfel de mecanism motivaţional, iar acest mecanism constă în coincidenţa între acţiunile care susţin supravieţuirea şi plăcere. What to?

[77] Scopurile concrete şi concurenţa dintre ele determină deciziile M-LOT care duc la îndeplinirea unor scopuri în detrimentul altora (alegerile).

[78] Alegerea plăcerii în defavoarea neplăcerii nefiind o alegere ci un modus operandi.

[79] Maşina Limbajului Natural.

[80] Un algoritm „cablat” într-o structură biologică similar unui sistem de operare.

[81] Alegerea plăcerii în defavoarea neplăcerii nefiind o alegere ci un modus operandi.

[82] Este funcţia principală, restul fiind subsidiare. Nu există nici o motivaţie rezonabilă pentru existenţa unei fiinţe evoluate, de aceea perpetuarea oricărei specii este condiţionată de un astfel de mecanism motivaţional, iar acest mecanism constă în coincidenţa între acţiunile care susţin supravieţuirea şi plăcere. What to?

[83] În continuare voi ignora funcţiile somatice şi vegetative al subconştientului.

[84] Eu sunt adeptul teoriei conform căreia Inconştientul este o reţea de cunoştinţe formată din (părţi din) reţelele de cunoştinţe ale strămoşilor. Dincolo de sintagma „reţea de cunoştinţe”, această teorie nu este nici originală, nici unanim acceptată.

[85] O Maşină a Limbajului Natural.

[86] Principalele caracteristici ale obiectelor sunt: structura (părţi) şi proprietăţile asociate. O astfel de gramatică dă posibilitatea formulării de enunţuri în care obiectele să fie relaţionate coerent cu părţile componente şi cu proprietăţile asociate.

[87] Fiecare entitate are asociată o semnătură rezultată din codificarea proprietăţilor şi relaţiilor asociate acesteia în funcţie de relevanţa lor. Această semnătură este folosită la recunoaşterea eficientă a unei entităţi. Această funcţie este un element fundamental al mecanismului inteligenţei.

[88] Actele – şi implicit procesele – au de asemenea asociate semnături specifice.

[89] Un proces este un act atomar (care nu poate fi secvenţializat în mai multe acte/procese).

[90] Actul generator trebuie să cuprindă şi Contextul.

[91] Teama inexplicabilă de păianjeni, şerpi etc. este indusă de Inconştient pe baza unei experienţe transmise genetic în care aceste creaturi au reprezentat un pericol. Astfel tiparul păianjen este – în Inconştient – în relaţie directă cu sentimentul unui pericol.

[92] Entităţile sunt structurate în părţi care devin la rândul lor entităţi…

[93] Entităţile sunt structurate în părţi care devin la rândul lor entităţi…

[94] Ca înlănţuire de acte necesare şi suficiente pentru dobândirea unui rezultat propus.

[95] Abilitate specifică omului.

[96] Desigur nu în forma în care este postulată în această lucrare.

[97] Abilitate specifică omului; include imaginaţia şi matematica.

[98] Şi toate acestea în concordanţă cu principiul maximizării plăcerii.

[99] Implicaţiile acestor teze sunt majore dpdv axiologic.

[100] Scopul inconştientului – dacă ar fi să formulăm unul – se limitează la funcţia sa.

[101] În această abordare, creierul – ca entitate materială – aparţine corpului şi nu minţii, ceea ce poate părea nefiresc. În IT însă nu este nefiresc să considerăm că hardware-ul nu este informaţie, ci doar software-ul.

[102] Esenţa unei comenzi nu este actul de a comanda în sine ci semnificaţia şi scopul acesteia – atribute ale informaţiei.

[103] Percepţia propriu-zisă constă în transformarea de către un receptor a unui stimul într-un potenţial electric. Din acest punct de vedere toate senzaţiile ar trebui să fie identice, dar nu sunt. Sunt foarte curios ce s-ar întâmpla dacă „cablul” de transmitere al senzaţiilor olfactive ar fi conectat la sistemul gustativ; oare ce mirosuri am simţi când vom experimenta de fapt gusturi.

[104] Desigur, deoarece o minte nu poate exista fără suportul său – corpul – este firesc să existe o preocupare – respectiv valori – asociate necesităţilor întreţinerii optime a corpului. Propun ipoteza în care există posibilitatea unor opţiuni ale telefonului mobil care să poată genera instantaneu, la alegere şi pe o durată preselectată, experimentarea gustului unui preparat special sau a unui orgasm foarte intens. Consecinţe?…

[105] Aceste delimitări trebuie făcute cu mare precauţie; consideraţi aceste exemple doar ca propuneri şi nu ca fiind asumate.

[106] În perspectiva mea, poziţionarea metafizică autentică restrânge domeniul de definiţie al Q de tip (neplăcere-plăcere) la un punct.

[107] Sigur că pare aberant să preferi un simpozion unui meci sau să te simţi atras mai degrabă de o femeie urâtă, dar inteligentă, decât de o femeie foarte frumoasă, dar cu o inteligenţă mediocră. Condiţionările genetice şi culturale interzic aprioric impunerea acestor scopuri la nivel social. Dar un început trebuie să existe!

[108] Această separaţie are la bază criteriul de postulare a cauzalităţii pe axa how to. Criteriul M-LOT este de tipul pattern match, . Pe

[109] Din raţiuni de ordin practic, nu putem suspiciona enunţurile ordinare.

[110] Pot exista mai multe situaţii: unul sau mai mulţi subiecţi iau act de un enunţ existent în LIS (ex: citesc o carte) sau doi subiecţi comunică sau un subiect formulează mintal un enunţ pe care îl analizează din perspectiva adevărului. De fapt toate cazurile se reduc la un subiect analizează un enunţ.

[111] Acest enunţ este o negare directă a convenţiei T.

[112] Tautologiile fac excepţie, dar nu sunt relevante.

[113] Ducând lucrurile la absurd putem spune că dacă văd o groapă în calea mea şi nu o ocolesc, după ce voi cădea în ea am o certitudine rezonabilă că acea groapă există.

[114] Delimitarea acestor tipuri de experimente este vagă.

[115] În sensul de a accepta ca incontestabil adevărat un enunţ formulat de un subiect investit de către subiectul receptor cu autoritatea deplină în materie.

[116] Credinţa în valoarea de adevăr a unui enunţ poate face subiectul respectiv imun la argumente rezonabile împotriva atitudinii respective.

[117] Pe cât de vagă, pe atât de importantă este această componentă. Grupul poate fi o comunitate, o clasă socială, o societate, o categorie culturală, profesională, religioasă sau de orice alt tip. Contradicţiile rezultate din modul concret de cuantificare a adevărului postulat al unor enunţuri reprezintă un interes major pentru subiecţi şi pot degenera în conflicte. În LIS convingerile au o dimensiune teritorială (ca instinct) comparabil cel din lumea materială.

[118] LO nu poate fi cuprinsă în concepte decât prin postulare.

[119] „n” sunt nume, iar „r” sunt referinţe.

[120] Mai multe nume – o referinţă: Cicero şi Tuly, Hesperus, Paderewski…

[121] A(ornitorinc, pasăre) ≡ (ornitorinc, mamifer) – exemplu cu caracter ilustrativ.

[122] Dilema dacă prietenul meu din copilărie George – un băiat bun, vesel şi frumuşel – este acelaşi cu bătrânul decrepit, ursuz şi antisocial George doar pentru că are acelaşi nume, CNP, părinţi (discutabil) nu poate fi rezolvată în termeni de metode şi valori de adevăr logice.

[123] Bunica avea un inel la care ţinea foarte mult. După moartea ei acest inel devine foarte important dpdv sentimental, dar s-a pierdut. Un bijutier a făcut o copie identică ca aspect, un extraterestru a făcut o copie identică la nivel atomic şi ulterior s-a găsit şi inelul original, doar că era oarecum degradat. 1) Pe care l-aţi alege dacă aţi fi nepotul nostalgic? 2) Dacă vi s-ar fi oferit inelul 1 sau 2 spunându-vi-se că este 3 (cel original) şi, după ce l-aţi fi transmis fiicei dvs. cu aceeaşi semnificaţie, vi s-ar fi spus adevărul, v-aţi simţi dezamăgit? 3) Dacă primul inel ar trebui răscumpărat pentru 1.000 euro, iar al doilea şi al treilea pentru 10.000, pe care l-aţi alege? Reconsideraţi răspunsurile plecând de la ideea că amintirile legate de bunica sunt de fapt în mintea dvs. legate formal de inel la fel cum ar fi legate de o fotografie în care se afla doar imaginea bunicii.

[124] De ce un Rembrant original valorează mai mult ca o copie, oricât de perfectă, este de notorietate, deşi nu ştiu câte explicaţii valide există pentru asta.

[125] Fie 100 de angajaţi, complet diferiţi din toate punctele de vedere, care îşi îndeplinesc toţi sarcinile de serviciu. Dpdv practic sunt identici. Dacă veţi cumpăra o maşină dintr-un lot de 10 de acelaşi tip, culoare, dotări etc., după ce criteriu aţi alege?

[126] Chiar dacă admitem că este rezonabil să ne temem că o societate fără norme ar fi disfuncţională, asta nu îndreptăţeşte pe cineva să le formuleze. Altfel spus actul normării – la orice nivel, inclusiv la formarea/educarea unui subiect – este un act de enormă responsabilitate şi dacă este făcut anapoda, pentru că nu există norme pentru normare, măcar conştiinţa acestei responsabilităţi ar trebui să existe.

[127] Din păcate acest enunţ este valabil şi pentru educaţie care este o tot formă (mai discretă) de normare.

[128] Cred că este mai plină de semnificaţie formularea oamenii refuză să moară decât oamenii aleg să trăiască deşi formulările par identice ca semnificaţie.

[129] Aş parafraza un dicton: aleg să mă supun necesităţii de a mânca orice, pentru a putea trăi ca să experimentez uneori plăcerea de a mânca.

[130] O imoralitate asumată şi condiţionată de un nivel superior de educaţie şi de înţelegere, deci imposibilă pentru moment, dar dezirabilă ca scop imediat.

[131] Singurul scop formulabil ar fi găsirea unui scop, dar nu cred că şi-l asumă cineva. Frica de moarte nu poate fi un astfel de motiv deoarece nu este asumată. Conceptele de scop, motiv sau de alegere sunt legate, ori frica de moarte există dinaintea individului fiindu-i inoculată genetic, deci nu este asumată de acesta – aşa cum este asumată, de exemplu, alegerea de a muri – rezultând că frica de moarte – transpusă în dorinţa de a trăi – nu poate fi considerată o alegere. A trăi pare să nu aibă alternativă.

[132] Nu există o instanţă superioară care să certifice că această cale nu este bună. De altfel (aproape) fiecare dintre noi experimentează această cale, mai mult sau mai puţin frecvent.

[133] Termenul de colectivitate trebuie înţeles însă corect ca: oricare individ. Normele făcute de câţiva indivizi în numele colectivităţii reprezintă o ipocrizie criminală. Ei nu fac decât să impună fiecărui individ noţiunea lor de bine. Din păcate acest adevăr exclude pe oricine ca constructor al eticii. Este posibilă oare formularea eticii asemenea aleilor dintr-un viitor parc, pe urmele celor mai mulţi indivizi?

[134] Din multele argumente cunoscute voi formula un singur nume: Turing. Este nedrept însă să nu-i numim pe necunoscuţii cu drame insignifiante la nivelul istoriei, dar majore pentru existenţa lor.

[135] Nu este suficient ca cineva să-şi ceară scuze pentru Turing, cineva ar fi trebuit să plătească.

[136] Orice individ ar alege între libertatea orientării sexuale şi libertatea de a-şi impune orientarea sexuală pe prima. Cu toate acestea există indivizi care le vor pe amândouă lăsând implicit pe alţii cu niciuna. Şi acest comportament este considerat moral!

[137] Criteriul colectivităţii versus individ este una dintre erorile fundamentale ale oricăror norme din foarte multe motive; unul este acela că individul este un concept coerent, iar colectivitatea nu (cel puţin nu în acest context).

[138] Acest enunţ poate fi acceptat mai uşor dacă îl particularizăm astfel: oricât le-ar displăcea homosexualilor orientarea mea heterosexuală, eu îmi păstrez dreptul de a o alege.

[139] Pot accepta să ofer sânge unui suferind dacă sunt perfect conştient (asumat) de actul meu.

[140] Cred că exemplul ţărilor nordice este relevant în acest sens.

[141] Toleranţa, decenţa, într-o accepţiune mai largă, echilibrul plăcerilor, respectul aproapelui – elemente fundamentale în orice construcţie etică – toate depind major de gradul de evoluţie cumulat al unei colectivităţi. În special evoluţia în domeniul cunoaşterii de tip umanist; nu întâmplător asistăm la un declin al filosofiei.

[142] Valoarea unei plăceri dobândite trebuie înţeles  ca suma valorilor plăcerilor la care trebuie să se renunţe. Chiar dacă pare o definiţie circulară, nu este, deoarece valorile nu au unităţi de măsură asociate, raportându-se direct între ele în funcţie de preferinţele individuale.

[143] Accederea la un obiect trebuie înţeleasă în cel mai general mod posibil: proprietatea asupra unei case, sau a unor bunuri, dar şi căsătoria, actul parental, deţinerea unui animal de companie etc.

[144] Deţinerea unei funcţii sau a unui statut social, faima, inteligenţa, frumuseţea, cunoaşterea etc.

[145] Doi indivizi pot preţui la fel de mult un tablou celebru, dar unul îl preţuieşte pentru că apreciază arta (îi place să-l privească), iar celălalt pentru că îi oferă un statut social (îi place să se simtă important).

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Vrei sa te alaturi discutiei?
Esti liber(a) sa contribui!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.